STUDIU: România este una dintre cele mai vulnerabile țări la reducerea investițiilor către piețele emergente

STUDIU: România este una dintre cele mai vulnerabile țări la reducerea investițiilor către piețele emergente
Publicat: 26/06/2013, 11:24
Actualizat: 31/07/2014, 04:04

România se numără printre țările cele mai vulnerabile la scăderea investițiilor către piețele emergente, din cauza dependenței de finanțarea externă, potrivit unui raport al Institute of International Finance (IIF), informează Mediafax.

Cu sediul la Washington, IIF este cel mai mare grup de lobby al industriei bancare la nivel mondial.

Organizația și-a redus estimările privind fluxul de capital străin către piețele emergente pentru anul viitor la 1.110 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 2009. Pentru acest an, investițiile străine pe piețele emergente sunt estimate la 1.150 miliarde de dolari, în scădere cu 3% față de nivelul din 2012, potrivit raportului prezentat miercuri de IIF.

Astfel, Turcia, România, Polonia și Maroc sunt statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la încetinirea investițiilor pe piețele emergente, din cauza nivelului ridicat de dependență de finanțarea străină, se arată în raport.

„Aversiunea la risc a crescut la nivel global pe fondul temerilor legate de durata politicii monetare ultra-relaxate din SUA, care propagă unde pe piețele emergente. Creșterea economiilor emergente a pierdut din viteză recent, în timp ce perspectivele de creștere ale economiilor mature au înregistrat o ușoară îmbunătățire, reducând astfel atractivitatea pețelor în dezvoltare”, notează în raport analistul Felix Huefner de la IIF.

Președintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a declarat săptămâna trecută că banca centrală americană ar putea începe, în acest an, să reducă programul de stimulare monetară a economiei prin preluarea de obligațiuni din piață, și ar putea renunța complet la schemă la jumătatea anului viitor.

Anunțul a transmis o undă de șoc pe piețele financiare la nivel global, provocând scăderi pe burse în contextul creșterii dobânzilor pe termen scurt din cauza temerilor legate de scăderea lichidității.

Statele emergente precum Turcia, România, Polonia și Marocul „ies în evidență din cauza necesităților ridicate de finanțare externă”, notează IIF.

„Dacă finanțarea externă se reduce, aceste state s-ar putea regăsi într-o situație dificilă din punct de vedere al lichidității și solvabilității”, avertizează organizația.

Grupul anticipează că retragerile de capital privat de pe piețele emergente vor crește în acest an cu 7,3%, la 1.000 miliarde de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform